(Evidentele realități)
Eu, vieţii mele, ştiu, îi sunt dator...
Sunt obligat să fiu învingător...
N-am dreptul de-a gândi că pot să mor...
Şi voi învinge, chiar de nu-i uşor...
Încă mă simt, de multe ori, copil,
Gândesc un drum ce pare dificil,
Simt dorul că, deși îmi e servil,
Mă vrea să-i fiu, la rândul meu, docil.
Mă simt, fără de știrea mea, bătrân,
Dorindu-mi evidența că rămân
Cel ce sfârșitul pot să îl amân,
Uitând să fiu orgoliului stăpân.
Dar mă găsesc, de-a dreptul, repetent,
Un simțământ extrem de persistent,
Că sunt făptuitor adolescent
Al clipei definite de prezent.
Toate devin, în cumul, corolar
Al timpului ce-mi cere iar, și iar,
Să mă gândesc că-i sunt, în inventar,
Un rău ce rar îi este necesar.
Eu, totuși, îmi permit să fiu real,
Și să declar că-s element vital
Pentru oricine mi se vrea egal,
Perpetuu consecvent în mod normal.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu